Am spus vise neîmplinite pentru că așa au fost. Unul după altul s-au pierdut în timp, s-au făcut una cu vântul. Întotdeauna se întâmpla ceva și trebuia să renunț. Dacă mă încăpățânam și nu renunțam, se tot întâmplau lucruri împotrivă, până ajungeam să renunț.
În primii ani ai adolescenței voiam să mă fac mecanic de locomotivă. Îmi plăceau atât de mult trenurile că nici nu mă gândeam că voi apuca un alt drum în viață. Nu a fost așa. Părinții mei voiau altceva și nu m-au lăsat să îmi urmez visul. Aveau ca model băiatul unui vecin care devenise inginer, iar eu trebuia să ajung tot inginer. Dar nu orice inginer-mecanic, nu. Musai inginer precum Cristi.
N-am ajuns acel inginer, dar nici inginer-mecanic. Nu mi-a ieșit. S-au întâmplat lucrurile în așa fel încât nu mi-a ieșit.
Tot de la părinții mei s-a mai dus și visul de a face stagiul militar la parașutiști. Nici cu asta nu au fost de acord, că dacă nu se deschide parașuta și mor. Nu au fost de acord nici cu fotbalul, nici cu judo, nici cu chitara. Nu, eu trebuia să învăț ca să ajung inginer precum Cristi...
Am iubit o fată ca un vis. Și visul nu s-a împlinit. Am curtat-o, am cerut-o la părinți, au acceptat părinții, a acceptat și ea, apoi s-a întâmplat ceva nedrept și gata... Visul s-a stins...
Un alt vis, o altă dorință, a fost să mă mut în Delta Dunării. Cât am muncit pentru asta. Planuri, sacrificii, muncă din greu. Aproape că reușisem, dar iar s-a întâmplat ceva, tot nedrept și a trebuit să mă întorc și din acel drum și să abandonez. N-am mai văzut delta din 2014...
...Și câte alte visuri ! Unele mai neînsemnate, altele mai îndrăznețe !
P.S.
O fată, Corina, frumoasă ca un vis, spunea că...
Uneori, dorința ne consumă cu atâta intensitate încât pare să stingă fiecare celulă a ființei noastre. Ne dorim ceva cu atâta ardoare încât pare a fi însuși scopul existenței noastre.
Dar ce se întâmplă când în sfârșit o vom obține?
Uneori durerea de a o obține umbrește bucuria de a o avea...
*
3450 vizite