Ura, la ea acasă

Pizma ucigătoare

Posted by EvaFirst on 2023-10-26 Societate

Pizma ucigătoare

Hamas nu e o organizație teroristă. Ei își apără pământul, a cuvântat sultanul Erdogan în Parlament, fiind aplaudat în picioare. Cinismul încremenitor al acestei declarații nu înseamnă numai ură de rasă, antievreism mortal (antisemitism e un termen impropriu, semiți sunt și arabii), e îndreptată direct și agresiv împotriva Occidentului. Și Turcia e membru NATO. Și Turcia cere de decenii azil în Uniunea Europeană.

În Franța sunt 5 milioane de musulmani, cei mai mulți arabi, iar în Cisiordania este arsă pe stradă poza lui Macron. Ca să scape de războaiele civile, dictaturile crunte, subdezvoltarea, sărăcia, sălbăticia din țările lor, musulmanii fug în Europa, în Statele Unite sau în Canada, nicidecum în China și Rusia. După care, mulți dintre ei nu sunt preocupați decât cum să lovească societatea deschisă care i-a primit.

Gaza este ocazia, nu cauza profundă a nenumăratelor demonstrații și atacuri ale musulmanilor din Occident. Cum e în sprijinul Palestinei ruperea și călcarea în picioare a fotografiilor copiilor israelieni răpiți de Hamas de pe zidurile Europei? 5 (cinci) rânduri de oferte din partea Israelului pentru întemeierea unui stat palestinian, în granițe mai largi decât Gaza și Cisiordania actuale, au fost respinse brutal de-a lungul anilor de către palestinieni. Pentru că sentimentul fundamental care animă lumea musulmană este o varietate a urii numită pizmă. Israelienii sunt singurul popor din lume care și-a făcut țara, a creat-o, la propriu. Au transformat niște bucăți de deșert, printr-o uriașă muncă în comun, aducând uneori pământ cu camioanele, udând cu țevuști la rădăcina fiecărei plante, construind autostrăzi și rețeaua de alimentare cu apă din lacul Galileea. Palestinienii caută de lucru în Israel, unde salariile sunt și de 10 ori mai mari. În loc să-și construiască și ei un stat, împreună cu evreii, îi urăsc de moarte, vor să-i ucidă și să desființeze statul Israel. Care e o societate de tip occidental pe muchia Orientului.

Civilizația Vestului e cea care a realizat progresele omenirii din ultimele sute de ani – în știință, tehnologie, sănătate, educație, infrastructură, drepturi ale omului, toleranță și libertate. Nu cea musulmană, nu cea rusă, nu cea chineză – marea Chină e lider la furt de tehnologie din Occident prin spionaj. Reacția coaliției conduse de Iran-Rusia-China este nu să încerce să se ridice la nivelul Occidentului, prin deschidere și cooperare, ci să facă țăndări ceea ce îi este superior.
Iar pericolul cel mai mare este ca lumea democrațiilor libere să renunțe, pentru a nu fi distrusă, la democrație și libertate.

Cristian Tudor Popescu
Facebook

*

14737 vizite

Comenteaza




Citeste si

În ultima zi

Rămas bun


Citeste si

Luni

Nici iarba nu crește


Citeste si

Ardei umpluți

Un adevărat deliciu


Citeste si

Cioclii apocalipsei

Zornăiți în pungi arginții


Citeste si

Chatbotul ChatGPT

Între util și problematic


Citeste si

Învățături

Iubirea am învățat-o de la tine


Citeste si

Ochii unei femei

Să nu vezi tot ce văd


Citeste si

Lăsați-vă copiii să dea de greu

Învățând din propriile greșeli