Se întâmplă să mai și filozofez... În ultima noapte din an cred că toți facem asta. Este ca un ritual automat, ce se declanșează odată cu numărătoarea inversă a ultimelor secunde din an. Te trezești vorbind de unul singur despre ce a fost și despre ce ai vrea să fie...
A trecut timpul foarte repede. Nu doar acest an. Toți anii... Atâția ani... Cum am trecut prin tot acest timp? Ce am câștigat? Ce am pierdut?
Din punct de vedere material, oricum nu iei nimic cu tine. Nici nu îmi mai doresc acum decât strictul necesar. Am învățat asta din mers, pe drumul meu spre bunăstare. Cât mai munceam ca să am... Până într-o zi când nu mai conta ce aveam... Când trebuia să las aici totul...
Atunci s-au schimbat toate în jur. Am văzut că nimeni nu te poate ajuta, chiar dacă este lângă tine. Prieten, soră, mamă... Nimeni. Atunci ești doar tu, în așteptarea întruchipării și iertării lui Dumnezeu.
Nu îți vezi tot trecutul. Nu este timp pentru așa ceva. Vezi lucruri din trecut de tot felul, și frumoase și mai puțin plăcute, frânturi de clipe fericite... Dar doar atât. Și apoi se instalează liniștea. O liniște ce parcă nu se mai termină. Dacă nu te trezește nimeni, te duci...
Dacă te trezește, probabil la următorul sfârșit de an vei scrie și tu, tot așa, câteva rânduri de amintire... Pentru prima zi, de după ultima zi...
Iar timpul ce a trecut...? Să știi, chiar s-a pierdut...
*
13140 vizite