Timp care curge, timp ce purcede – în urmă multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde Doamna frumoasă, Limba Română.
S-or duce zile cu iubire fără margini, vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată nu va cădea în paragini Doamna frumoasă, Limba Română.
Clopotul toamnei limpede bate, pieptul aroma dorului sună,
Plânge şi râde cu lacrimi curate stăpâna noastră, Limba Română.
Cuvântul Ei dulce ne este nume, glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii şi Răii ce n-au pe lume ceva mai sfânt decât Limba Română!
Pământul acesta, cât ne rămase, munţii cu vulturi, marea cu spumă,
Stă sub lumina ce arde în case la fiecare Limba Română!
Născuţi dintr-un sânge – străvechi precum vinul din boare, din rouă şi din furtună,
În Ea ne rostim bucuria şi chinul – în prea iertătoarea Limba Română.
În ea se botează şi viii şi morţii, în ea se şopteşte sub clarul de lună,
O poartă pe buze şi domnii, şi hoţii, trăind de milenii în Limba Română.
Şi timpul tot curge şi curge-va veşnic și sufletu-mi tainic mereu se cunună,
În fiece toamnă, sub stele de sfeşnic – cu blânda mireasă, Limba Română.
Mihai DUŢESCU
*
20058 vizite