Mi-e dor de tine într-un fel ciudat,
Cum ți-ar fi dor de inima din tine,
Tu ești, de-o vreme, starea mea de bine,
Tu ești un dor ce mi s-a întâmplat.
Așa cum ți se-ntâmplă un blestem,
Sau, poate, doar o binecuvântare,
Ceva ce-ți place, chiar dacă te doare,
Și pentru care ne-ncetat mă tem.
Te-aș fi numit altfel, poate destin,
Sau poate viață, nu știu, nebunie,
Sau, poate cea din urmă poezie
La care, din iubire, să mă-nchin.
Mi-e dor, de parcă mi-ai crescut în piept,
În locul inimii, pe nesimțite,
Așa cum cresc pe locuri părăsite,
Iederi, ce urcă înspre ceruri, drept.
Mi-e dor de parcă mi-ar lipsi ceva,
De parcă mi-ar fi foame, nu știu, sete,
Un dor făcut anume, să repete
Tot ce-am trăit, în viața mea, cândva.
Sorin Poclitaru.
Preluare Facebook
*
5760 vizite