După săptămâni bune de studii, cu zeci de întrebări ca într-un joc copilăresc, ne-am pus de acord. Am ales locul, un restaurant cochet și foarte potrivit pentru o întâlnire de poveste.
Ajuns acolo ceva mai devreme, am intrat să văd masa rezervată. Intrarea avea ușile de sticlă transparentă, așa că am deschis cu grijă, sub ochii atenți ai unei recepționere, am intrat, am închis tot cu grijă ușa, iar când să mă întorc spre recepționeră, zdrang cu capul într-o altă ușă, tot de sticlă, tot transparentă...
M-am oprit pe loc nedumerit. De unde a mai apărut și ușa aceasta? Îmi venea să râd, dar eram și supărat că toată lumea din restaurant mă privea fix pe mine. Recepționera a deschis apoi a doua ușă, cerându-și scuze în numele restaurantului... Ce mai, un moment comic dar de toată stânjeneala.
N-am stat prea mult pe gânduri, mi-am adunat toate emoțiile și cu un zâmbet tâmp m-am prezentat, cerând să văd masa rezervată. Am schimbat cu recepționera câteva politețuri tot cu izul de umor după capul în ușă, m-am făcut comod, apoi am ieșit repede afară să o întâmpin pe ea, ca să nu treacă prin aceeași pățanie.
Când a apărut avea un zâmbet atât de gingaș și o privire atât de fericită că prima imagine care mi-a venit în minte a fost că este Fluture de iarnă. O creatură fantastică, de basm, cu chiciură pe aripi și fulgi de zăpadă, dar cu o căldură stranie, contrastând cu decorul alb.
Am stat la povesti multe ore, de parcă ne cunoșteam de o viață. Ne-am amuzat și de cum am intrat eu in restaurant... La un moment dat, ca un adevărat magician, am scos din manșeta cămășii un trandafir roz-fume, iar în următoarea clipă mi-am simtit încheietura mâinii caldă, nările invadate de parfum de fluture de iarnă și buzele... Am deschis ochii în ochii ei negri și-am respirat același dor de viață hoinărind prin lumea acum înghețată.
Dacă nu am fi fost atunci doi fluturi prea înghețați, așa ne-am fi scuturat aripile de chiciură și-am fi zburat împreună prin ceața nopții...
*
4173 vizite