De când a început războiul din Ucraina urmăresc un fenomen – nu trist, ci grotesc! De trei ani, avem un război brutal la graniță – crime de război, execuții scurte (atât civili cât și prizonieri), răpiri de copii, orașe rase de pe hartă, zeci de mii de familii distruse. Și totuși, în România, compasiunea față de victime a devenit motiv de batjocură.
Fiindcă a devenit aproape jenant, în România, să te solidarizezi cu victimele. Spui că Ucraina a fost atacată, că Rusia e agresorul – ești imediat catalogat drept „naiv”, „sorosist”, „sensibil”, „sclavul Ursulei”, „slăvist”, că nu „vrei pace”. ”Du-te bă tu acolo să lupți dacă îl iubești atât pe actoraș!”...
Te uiți la comentariile de la știri despre sute de mii de destine distruse, execuții de prizonieri, despre bombardamente îngrozitoare, despre crime documentate, familii înghesuite în beciuri, despre veterani desfigurați, fără mâini și picioare, orașe și sate în ruine – și ce găsești? Glume despre „actorașul Zelenski”, meme-uri cu „Bucha, regizat”, sarcasme despre „slavă Ucrainei” și un val de reacții răutăcioase, de parcă moartea altora ar fi un prilej de spectacol batjocoritor. E o formă de „castrare emoțională” colectivă, care a pătruns adânc în societate.
Zelenski, tocmai pentru că e empatic, uman, decent – e ridiculizat. În schimb, Putin e văzut ca „bărbatul adevărat”, liderul dur, autoritar, patriot. România cultivă de mult un tipar cultural al șmecheriei reci și al masculinității toxice. Emoția e disprețuită. Compasiunea e slăbiciune. Gândirea critică, „progresism.
Ajutorul pentru refugiați? Motiv de ură. Disprețul față de femeile ucrainene care au fugit cu copiii s-a manifestat în cele mai josnice forme. S-a răspândit narațiunea că „statul le dă lor și nu nouă”. Asta nu mai e doar propagandă rusă. E degradare morală autohtonă. E invidie socială, frustrare, misoginism și cinism împletite într-un discurs care devine tot mai acceptabil și mai prezent.
Cei care gândesc limpede, care simt compasiune, care înțeleg ce se întâmplă cu adevărat, tac. Oamenii buni nu vor să fie luați peste picior. Nu vor să li se spună că sunt „penibili” dacă afișează un steag al Ucrainei sau scriu un mesaj de susținere. Puținii oameni care sprijină Ucraina prin fapte reale sunt amenințați! Asta e tragedia: nu doar haterii domină spațiul public – ci faptul că cei lucizi, empatici și demni preferă să tacă.
În Europa, în gări și pe ziduri, vezi steaguri ucrainene, afișe, campanii civice. În Bulgaria, o țară slavă, cu tradiții rusofile, vezi tricouri și șepci cu steagul Ucrainei vândute la chioșcuri. În România – nimic. La noi, solidaritatea e considerată jenantă și de evitat. Nici o universitate sau vreo instituție nu a afișat vreo urmă de solidaritate cu drama Ucrainei. Poate e bine să nu îl supărăm pe Putin...Poate e mai bine să nu ne atragem miștourile sau chiar furia concetățenilor „suveraniști”. Care declamă sus și tare ”nu-mi pasă de Ucraina, mie-mi pasă de România”.
Această tăcere generalizată a oamenilor decenți e o problemă gravă. Lăsăm spațiul public în mâinile conspiraționiștilor, haterilor și apologeților lui Putin. Lipsa unei poziții morale clare creează impresia că România e o țară cinică, rece și ostilă victimelor. Cei lucizi și morali sunt descurajați să vorbească, pentru că riscă ridicolul, ironia și batjocura, ba chiar amenințările, uneori chiar din partea cunoscuților sau prietenilor.
Iar când compasiunea ajunge să fie o rușine, înseamnă că am pierdut ceva mai adânc decât o bătălie mediatică. Am pierdut busola morală.
Și asta în timp ce „suveraniștii” nici nu se mai feresc să afișeze steagul Rusiei cu Z pe el!
Foto: Bloc distrus de bombardamente, în localitatea Borodyanka din regiunea Kiev, Ucraina, 3 martie 2022 (acum 3 ani). În acel bloc au fost uciși 50 de oameni. Răniți probabil că dublu. În linkul de mai jos câțiva din cei morți în acel bombardament. Fiecare fotografie are oameni reali și tragedii reale în spate. https://www.victims.memorial/people/mark-bobrovskyy
Mai mult, fotograful care a făcut fotografia atașată, Maksim Levin, a fost torturat și ucis pe 13 martie în regiunea Kiev, de către ruși. Prietenul și însoțitorul său, Oleksi Cernyshov a fost de asemnea ucis. Raportul indică că poziția cadavrului lui Oleksi și alte dovezi indică faptul că acesta ar fi fost ars de viu, iar Levin a fost probabil ucis de două împușcături de la mică distanță. .https://en.wikipedia.org/wiki/Maks_LevinREUTERS/L. Maksim
*
O analiză făcută cu AI
Am luat cu copy/paste cca 150 de comentarii (primele 150, adunate în primele 4-5 ore) și i le-am introdus lui Chat GPT să le analizeze. Iată ce a zis. Destul de lucid aș putea spune: ”În mod vizibil, există două tabere dominante, chiar dacă nu egale ca număr:
– Cei care rezonează profund cu mesajul empatic și moral, recunosc degradarea civică și morală a unei părți din societate, semnalează influența propagandei ruse și se exprimă cu luciditate, uneori cu ironie amară.
– Cei cinici, suveraniști, anti-occidentali sau pur și simplu ostili compasiunii, care repetă stereotipuri conspirative, justifică cruzimea prin resentiment, ironizează empatia și amestecă frustrările sociale cu ideologia revanșardă.
Tabăra lucidă și empatică este numeroasă, articulată, dar adesea exprimă și o dureroasă conștiință de minoritate morală, constatând izolarea în fața unei mase vocale, agresive și intoxicată de propagandă.
Tabăra cealaltă – cea a culturii de batjocură, a „suveranismului resentimentar” și a disprețului față de victime – nu este, probabil, majoritară în societate, dar este extrem de activă, coagulată, răsunătoare și virală. Nu doar că își exprimă ura, ci reușește să intimideze pe cei lucizi, să ocupe spațiul public și să impună o normă de tip „empatia e rușinoasă”.
În plus, se observă clar că o parte semnificativă a reacțiilor negative nu vine din ignoranță săracă, ci dintr-o burghezie provincială, parvenită, fără cultură, dar cu statut economic. Ei nu sunt „marginalizații”, ci mai degrabă segmentul cel mai vocal al unei clase dominante necizelate și frustrate cultural.
De aici și paradoxul: nu doar frustrații sociali, ci și parveniții fără educație sunt principalii purtători ai urii față de refugiați, ai simpatiei pentru lideri autoritari, ai sarcasmului anti-uman. Este poate cea mai toxică combinație: putere economică (medie) + incultură + impuls revanșard + acces facil la social media.
În același timp, discursul „de mijloc” (cel care vrea să se spele pe mâini: „nu suntem nici cu Rusia, nici cu Ucraina”) pare echilibrat doar la suprafață, dar în realitate ascunde un dispreț pasiv față de empatie și o alunecare ușoară în justificarea agresorului, sub forma unui „neutralism” laș și cinic.
Observabilă este și retorica clasică a falsei echidistanțe, așa numiții DAR-iști: „Da, Rusia e vinovată, DAR și Ucraina...”, „Da, e trist, DAR și Zelenski...”, „Da, refugiații suferă, DAR sunt obraznici...”. Acestea nu sunt nuanțe, ci diluări morale, menite să justifice non-acțiunea și să camufleze un refuz profund de solidaritate.
Cei care se exprimă clar, moral, coerent – ca tine sau alții din comentarii – sunt repere importante ale lucidității în această bătălie pentru demnitatea discursului public. Dar e clar că suntem într-un moment istoric în care neutralitatea, pasivitatea sau „moderația” pot deveni forme de complicitate cu răul.”
Cuvântul autorului
Mulțumesc tuturor celor care ați reacționat pozitiv. In doar 2 ore de la postare sunt peste 1700 de reacții pozitive (iar negative doar 5). Și peste 1000 de distribuiri!! Mi-a devenit și mai clar ceva esențial: există o majoritate tăcută, empatică și lucidă, care s-a simțit în ultimii ani intimidată, ridiculizată sau marginalizată de zgomotul toxic al cinismului și al propagandei. Nu suntem puțini — doar că am tăcut, pentru că bunul-simț a fost discreditat ca „naivitate”, iar compasiunea ca „slăbiciune”. Faptul că acest text a fost preluat și susținut cu atâta forță în doar câteva ore arată că foarte mulți oameni simțeau la fel, dar aveau nevoie de cineva care să spună cu voce tare ce ei gândesc în tăcere.
Să nu mai lăsăm spațiul public în mâinile sarcasmului, urii și disprețului! Solidaritatea, umanitatea, rațiunea nu sunt slăbiciuni – ci semne de sănătate socială. Mulțumesc!
https://www.facebook.com/share/p/18zCP1iSdG/
*
4192 vizite