Voi ce-mi stați tăcuți alături
Și îmi beți din cupa vieții
Numărându-mi printre aburi
Pașii sparți ai tinereții,
Prea sătui la judecată
Mă chemați ca să vă spun,
Ce-aș putea să pun în față
Să vă dau ca un nebun.
Și-ndulcind amărăciunea
Cu veninul copt al firii,
Voi îmi smulgeți și iubirea
Ca un bir dat nemuririi.
Nu mai conteniți cu vorbe
Să îmi cereți, să loviți
Și în nopțile ce-s albe
V-apucați să mă zidiți.
Să îmi puneți la picioare
Lanț de piatră, negru, greu...
Și la aripi închisoare
Pentru visul ce-i al meu.
Voi ce-mi stați tăcuți alături
Tot hrănindu-vă cu bine,
Eu vă văd, vă simt în lături
Cum vă dați pe lângă mine.
În tăcerea ce domnește
Lângă sufletu-mi turbat
Se adună și-mi vorbește
Tot urâtul vostru lat.
Eu vă iert, luați aminte!
Nu mă-mpiedic să v-aștept,
Printre sute de cuvinte
Înțeleg ce-i bun, ce-i drept.
Și îmi caut odihnirea
În aceia ce au fost
Și mi-au arătat menirea
Negândindu-se că-s prost.
Autor Andreea CRISTEA, Buftea, 20.05.2024
*
14738 vizite