Ziua de 10 mai este considerată ca fiind semnificativă pentru calendarul istoriei României, deoarece marchează mai multe evenimente importante ale țării: începutul domniei lui Carol I, Independența de stat și încoronarea primului rege al țării.
Principele Carol își începe domnia de 48 de ani pe data de 10 mai 1866 odată cu sosirea la București, trasând o direcție de modernizare și dezvoltare a țării nemaiîntâlnită, care a scos la suprafață capacitățile poporului român de a se mobiliza și de a-și dobândi însemnătatea în plan internațional.
Astfel, ziua de 10 mai intră în conștiința românilor drept Ziua Națională și Ziua Dinastiei, până la ocupația sovietică și începutul perioadei comuniste când începe năruirea și izolarea României, precum și ștergerea forțată din conștiințele românilor a mândriei naționale și a memoriei istorice.
Independența de stat față de Imperiul Otoman este semnată și oficializată de rege la 10 mai 1877, a doua zi după citirea Declarației lui Kogălniceanu în Adunarea Deputaților.
Ziua regalității a fost sărbătorită pentru prima dată pe 10 mai 1881, când Parlamentul a votat transformarea țării din principat în regat, iar Principele Carol a fost încoronat drept primul rege al României.
În ceea ce privește legăturile cu Spania, puțină lume știe că a existat varianta ca Principele Carol I să fie rege al Spaniei în 1869, după ce și-a dovedit abilitățile de bun organizator în Principatele Române. Ducele de Madrid s-a aflat observator în timpul Războiului de Independență fiind un admirator al eroismului soldaților români.
Spania a recunoscut Independența de stat a României la 12 aprilie 1880. În timpul domniei Regelui Carol I al României și a Regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei, în ziua de 23 iunie 1881, Regatul României și Regatul Spaniei stabileau relații diplomatice. Regele Carol I a fost, de asemenea, nașul de botez al unuia dintre copiii Regelui Alfonso XIII, care este bunicul actualului Rege Felipe al VI-lea.
A parcurge filele de istorie ale neamului este un act care cultivă spiritul de mândrie națională într-un context european și sprijină efortul creator de organizare și afirmare a României în orice perioadă.
Ambasada României în Spania
https://www.facebook.com/ambasada.madrid/posts/367649332074976
Fotografie Suceava News
*
881 vizite