În vara aceea abia împlinisem 7 ani...
Ne jucam adesea împreună.
Era blondă - un galben german, tunsă scurt, cu ochii albaștrii, înaltă pentru cei 6 ani ai ei și vocea unică, un pic răgușită - aș recunoaște vocea ei și acum.
Părinții noștri erau prieteni, iar jocurile lor de canastă ne aduceau și pe noi împreună.
Cu timpul am prins încredere unul în celălalt într-atât încât într-o zi, jocul curiozității copilărești ne-a făcut să ne studiem foarte atent. Întâi părul, apoi ochii, mâinile...
Ne zâmbea Soarele printre frunzele de cireș, iar nouă ne ardeau obrajii și aveam ochii atât de mari... Ne-am rușinat și-am dat înapoi de câteva ori, când eu, când ea. Apoi curiozitatea a învins și câteva momente din acea zi însorită de vară am fost ca două statui de îngerași antici, mici, albi și goi...
După câteva săptămâni, într-o dimineață târzie am primit vizita Giei, foarte supărată, trimisă special de mama ei pentru a-i povesti mamei mele isprava noastră copilărească. Cu mama a fost destul de bine. Cu o ciupitură și un papuc s-a rezolvat. Mai rău a fost cu tata. Cu el pedeapsa era mereu mult mai grea.
Nu ne-au mai lăsat să ne jucăm împreună. Ne-am văzut din ce în ce mai rar...
După o vreme părinții ei au divorțat și Gia s-a mutat cu mama ei într-un alt cartier.
Nu ne-am mai văzut.
*
20287 vizite