Stăteai pe covor ghemuită, lângă patul unde eu dormeam și îmi vorbeai, lângă pernă.
Era aproape întuneric în cameră. O lumină palidă ca de lumânare sfârșită, se vedea undeva în spatele tău.
Erai udă ca după o ploaie zdravănă, iar părul îți picura pe mâini și pe genunchi, pe covor și pe dușumea. Plângeai, dar erai bucuroasă că ne-am revăzut.
Suspinai. Îmi spuneai să te iert că ai plecat și că ai vrut să renunți.
Îmi spuneai să te iubesc iar, acum când încă nu ești bătrână și urâtă. Îmi spuneai că mă iubești.
Și m-ai trezit.
...Și m-am trezit.
Vis.
*
11611 vizite