După ce pierzi tot, până și speranțele, mai aștepți ceva de la viață?
Era o astfel de zi, când timpul trecea indiferent, iar eu treceam de la o zi la alta gol, fără niciun gând, fără nicio împlinire.
Alergam pe șosea spre casa unde îmi petreceam singurătatea ca pe ceva măreț. Mi-am privit obosit telefonul. Aveam un apel pierdut și un mesaj ce îmi spunea că aș putea să o sun când pot.
Nu mai știu la ce m-am tot gândit în drumul spre casă. Îmi amintesc că m-a depășit o tânără grăbită într-o decapotabilă roșie, fluturându-și eșarfa albă, că am oprit să las doi bătrâni să traverseze... Îmi amintesc de o florăreasă ce voia să-i cumpăr florile într-o intersecție... Multe claxoane...
M-am gândit și la ea. Ultima dată am văzut-o la o întâlnire aniversară. Și-a trecut ceva timp de atunci. Era înaltă și dreaptă ca o trestie, cu mâini albe și degete lungi, cu gesturi largi și priviri atente. Parfumul ei îți deschidea nările și îți fixa privirea în gol a dorință. Îmi amintesc că m-am pierdut o clipă în îmbrățișarea ei de bun venit și copilărește, i-am șoptit la ureche că este atât de frumoasă...
Am parcat cu grijă, căutând atent ca mașina să fie dreaptă la bordură, apoi am oprit motorul și am sunat-o.
Deși o auzisem de atâtea ori, vocea ei la telefon îmi părea din alt timp. Cu ani în urmă o voce asemănătoare mă trezea din cel mai lung somn. Dormisem atunci 22 de ore, sedat după o intervenție chirurgicală. Vocea îmi spunea, plânsă, să mă trezesc pentru că nu este vremea mea, că sunt prea tânăr. Și m-am trezit atunci. Acum rugămintea suna diferit...
Am început împreună un dans al cuvintelor, cu drag de viață, cu dor de oameni, despre regăsire, despre zâmbete și soare, și despre ploi - multe ploi... Magic! Piruetă după piruetă, totul începea să se transforme puțin câte puțin, din cenușiu și trist în colorat și vesel, cu muzică... Am uitat de oboseală și de foame, vorbind vreo două ore. Parcă nici nu ne doream să ne oprim. Era o stare de transă, de parcă nu ne lăsase cineva să vorbim ani lungi, iar acum, pentru că ne-am regăsit, aveam atâtea de spus. ...Și zile la rând am vorbit cu orele. Ne-am povestit din viață, din trecut și prezent, amintiri, regăsiri, dorințe, dezamăgiri, doruri, iubiri. Ne-am admirat curajul, ne-am dat încredere în viitor. Și tot așa până într-o zi, când ceva...
Ne-au prins atât de bine muzica și dansul poveștilor, atât de mult ne-a plăcut... Că la un moment dat, când nu mai vorbeam, nu mai aveam liniște niciunul. Și s-a întâmplat. Subtil, s-a întâmplat...
De la primul Te iubesc fiecare zi a fost ca un vis, cu multe emoții, cu o fericire incredibilă și o mare dorință de a ne întâlni. Am hotărât să ne vedem, să fim martorii unei asemenea întâlniri, între două suflete pentru care iubirea nu a fost niciodată un dar de suflet liniștit.
Și-am mers la ea. Mă aștepta în pragul ușii. O întruchipare de Zână cu părul din bucle lungi de aur, cu brațele întinse ca niște aripi, terminate în degete lungi și albe. O femeie frumoasă, subțire, înaltă, cu ochii aprinși de dor, ce mă căutau de departe.
Ultimii pași pe care i-am făcut până la ea parcă au durat ani de zile. Nu mai puteam respira de nerăbdare și emoție. Când într-un sfârșit ne-am atins, a fost o violentă revărsare de emoții, sentimente și căldură. Un vulcan dulce-amar de dor și gelozie, de excitație și dorință, de sufocare...
Ne-am sărutat arzând, violenți, fierbinte, intens. N-am fost sărutat niciodată cu atâta pasiune, cu atâta dor. I-am simțit iubirea ca pe un strigăt de fericire. Și ne-am pierdut în vraja dragostei, cu toate dorurile și dorințele noastre. Ne-am iubit... Ne-am iubit...
Dar dimineața, cu soarele ei roșu și zgomotul monoton de oraș, ne-a exilat pe fiecare pe câte un drum...
Eu... Am mers iar în lume, cu sufletul plin și cu credința că orice mi-ar fi putut aduce ziua de mâine, eu am trăit cu ea atunci.
Ea...
*
3679 vizite